miercuri, 27 noiembrie 2013

Cultura și civilizația indiană



Cultura indiană este o cultură deosebită, care nu este ghidată de anumite reguli sau principii bine definite, ci se naște dintr-un amalgam de idei, care îi conferă un stil propriu și incomparabil.
          Încă o trăsătură remarcabilă a acestui popor este continuitatea culturală bazată pe tradiții, care există și azi.
          India este un tărâm aparte, separat de restul planetei, care devine, odată cu dezvoltrea sa culturală, una dintre cele mai specifice vetre ale umanității. Aici s-au definit religi mari, au înflorit imperii, s-au proiectat orașe mari, s-au construit  temple și s-au trasat cele mai drepte străzi.
         Ca si oricare civilizație din antichitate, civilizația poporului indian a trezit un mare interes și a avut o influență evidentă.
         ,, Dar cea mai importantă influență a acestei civilizații trebuie căutată în temperamentul pacific al poporului indian” spune H.Kabir.
         Un rol aparte în definirea culturii și civilizației acestui popor o are organizarea socială. Societatea este strict împărțită în caste, formată  din persoane care au aceeași ocupație, aceeași origine și desigur având aceleiaș drepturi și obligații. O caracteristică pe care o putem atribui poporului indian este că aceștia respect cu strictețe regulili impuse de casta din care face parte.
       Modul de viață pe care-l aveau acest popor denotă și alte trăsături ale civilizației Indus, dar și complectează imaginea civilizației și culturii indiene.  Ei lucrau în domeniul meșteșugăritului sau își prelucrau pământul pe care îl aveau. Locuiau în case modeste construite din chirpici și care erau acoperite cu trestie, dar în schim erau romantici- ,,refugiul porumbeilor”  așa era supranumit dormitorul la ei. Familia și copii pentru ei erau sfinte, iar divorțul nu era admis.
      Vestimentația pentru ei avea o importanță majoră, deoarece aceasta avea drept scop indicarea poziției economice și sociale a unui individ. Bijuteriile erau purtate din abundență pentru a evidenția trăsăturile feminine, ele fiind combinate cu o pieptănătură specifică.
      Aspectul exterior pentru indieni are o importanță deosebită, această latură o putem coinchide chiar și din faptul că ei au descoperit peria de dinți. Acest popor avea grijă de spiritul său de aceea își conduceau mai întâi oaspeții în baie, abia apoi musafirii puteau să intre în casă.
       India este țara unde diversitatea este la ea acasă. Aici, practic în fiecare zi  se organiza câte un festival în cintea zeilor, care trebuiau venerați.
      Civilizația și cultura Indiei este unitară ca stil și formă și se remarcă prin fiecare tradiție, ocupație și se pronunță prin fiecare individ. India  este tărâmul care te vrăjește și te îmbată dotarită dezvoltării sale.




Citesc și aflu lucruri deosebite

Acum citesc romanul Singur pe lume de Hector Malot. Este un roman senzațional, iar acum vreau să scriu un citat care mi-a plăcut și care m-a impresionat:
 ,,...viața este cel mai adesea o luptă în care nu faci ce vrei."
Mai multe despre operă voi scrie când termin de citit paginile pline de acțiune.

luni, 25 noiembrie 2013

Ziua de naștere a blogului meu

Azi, este prima zi când acest blog a căpătat culoare,stil și personalitate. Pe lângă acest eveniment important din viața mea, am mai aflat că există oameni generoși. De când sunt în Chișinău, astăzi este ziua când m-am convins că oameni buni mai există. Cu câteva ore înainte de a apărea această postare am văzut cum o doamna a observat că au căzut bani din buzunarul unei domnișoare, ia ridicat și a alergat după ea întorcându-i. Chiar dacă suma nu era impunătoare și pierderea nu avea să fie mare, gestul a fost foarte generos, iar eu am rămas impresionată. Emoții...

De ce am ales acest titlu?

Răspunsul este foarte simplu: viața unui om se poate împărți în mai multe categorii. Viața mea am împărțit-o astfel:viața de zi cu zi, studii și serviciu și viața virtuală. Internetul și tot ce este legat de acestă noțiune este  "o altă viață", una nouă unde fiecare om este diferit. Aici, fiecare om este diferit, original și desigur mult mai încrezut în puterile sale.